sfaturi pentru fundatii

Fundația: tipuri, sfaturi și utilaje folosite

 

Ai achiziționat terenul și vrei să construiești casa visurilor tale? A venit momentul mult așteptat! Cu toții ne dorim să oferim siguranță oamenilor dragi și asta începe printr-o casă construită pe o fundație solidă.

Fundația reprezintă temelia unei case, practic cel mai important element. Orice modificare ulterioară este costisitoare si dificilă și îți recomandăm să eviți acest lucru de la bun început.

Cum poți face asta? Asigură-te că ști totul despre cum se construiește fundația corect, iar articolul nostru te va ajuta să parcurgi cele mai esențiale lucruri.

 

Tipuri de fundație

În funcție de structură, dacă este casă mică sau mare, în funcție de materialele pe care urmează să le folosești, există mai multe tipuri de fundații:

  • Fundație izolată (din plăci de beton prefabricate)
  • Fundație tip radier (cu placă groasă din beton)
  • Fundație continuă sub pereți (cu grinzi de fundare)
  • Fundație pe piloni (bătuți din lemn/metal și turnați din beton armat).

Împreuna cu arhitectul și constructorul vei decide dimensiunile fundației în funcție de ce îți dorești (ce pereți, acoperiș și cât de înaltă va fi construcția).

 

Etapele de pregătire a solului înainte de a turna fundația

Există totuși câteva aspecte de care trebuie să ții cont înainte să începi săpăturile:

  1. Evaluarea solului: Un profesionist îți va spune pe ce tip de sol stai, atât despre calitatea lui cât și despre înclinație. De asemenea, adâncimea de îngheț, cea a pânzei freatice și riscul seismic sunt aspecte care trebuie luate în considerare înainte să începi construirea fundației.
  2. Pregătirea terenului: Aceasta etapă se mai numește “decopertare”. Practic cureți tot ce a existat înainte pe acel teren, cam 20 de centimetri adâncime.
  3. Trasarea fundației: La acest pas se realizează măsurători și puncte de reper pentru operațiunile ulterioare efectuării temeliei.
  4. Săparea fundației: Aceasta poate fi de două feluri, în funcție de ce îți dorești de la casa ta. Daca vrei o casă cu subsol sau demisol, atunci se va excava o cantitate destul de mare de pământ și se va instala un cofraj. În schimb, dacă nu îți dorești subsol, va fi de ajuns săparea unor șanțuri cât mai apropiate de cele ale fundației finale.

 

Odată ce fundația va fi săpată, va trebui să grăbești turnarea betonului, deoarece ploile care pot apărea pot duce la prăbușirea mâlului și la o bază a fundației umede, când ea ar trebui să fie uscată.

Așadar, se va turna primul strat de beton sau cota 0.00. Ce înseamnă asta? Un amestec de ciment, apă potabilă și diverse agregate (nisip, pietriș, balast). Pentru fundații se folosește un beton rezistent C12/15 sau C 16/20.

 

Pregătirea fundației

Armătura fundației începe cu o talpă armată, montată direct pe betonul de egalizare. Aceasta se construiește din mai multe bare legate între ele. Înainte de a turna betonul, mai trebuie sa execuți o etapă importantă și anume cofrarea.

Ce este cofrarea? Este o structură provizorie din lemn, un înveliș format din scânduri rezistente așezate orizontal și oblic. Cofrajul trebuie să fie etanș dar și suficient de puternic pentru a nu ceda presiunii betonului. Pentru decorare se poate uda cofrajul înainte să fie turnat betonul sau se poate folosi o substanță numită Decofrol, pentru a îndepărta lemnul cu ușurință.

Turnarea plăcii de beton este ultimul pas în procesul construirii unei fundații. Pentru aceasta ai nevoie de:

  • pietriș de aproximativ 20 cm;
  • membrană cu crampoane;
  • plăci de polistiren extrădat’
  • plasă sudată pentru aromarea plăcii de beton’
  • distanțieri’
  • sârmă, mistrie și vibrator pentru beton.

 

Utilaje necesare construirii fundației

Un proiect de construcție implică și organizarea șantierului cu utilaje necesare. Astfel, aici se află cele mai folosite utilaje:

Excavatoarele sau buldoexcavatoarele cu ajutorul cărora se pot face demolări, curățări ale terenului și mutarea obiectelor sau materialelor cu greutăți mari.

Dacă pe terenul pe care vrei să faci fundația există altă construcție, vei avea nevoie și de picamer sau ciocan demolator.

Vor fi de folos și niște generatoare de curent, în zonele unde curentul electric este mai greu de accesat.

Betonul turnat pentru fundație, trebuie sa fie perfect compact cum am spus și mai sus, fără goluri de aer care sa afecteze rezistența în timp. Folosind vibratoarele pentru beton, te vei asigura că este perfect omogen, evitând formarea bulelor de aer care îți pot afecta rezistența.

De asemenea, turnarea unui strat uniform de beton reprezintă o etapă importantă. Daca vine vorba de șapa de egalizare, aceasta trebuie sa fie perfectă, deci vei avea nevoie să nivelezi betonul, iar pentru această activitate, cele mai utile și eficiente sunt elicopterele pentru beton.

 

Sfaturi generale de care să ții cont:

  1. Lucrează cu specialiști: După cum am menționat mai sus, există informații pe care nu ai cum să le cunoști legate de sol, materiale, măsurători sau utilaje, iar specialiștii te pot ajuta să iei deciziile potrivite.
  2. Folosește materiale de calitate: Cu toții știm ce înseamnă să cumpărăm un articol ieftin ca să constatăm cu frustrare cât de puțin rezistă. Investește în materiale de calitate pentru a crea ceva durabil.
  3. Ține cont de vreme atunci când faci fundația: Evită anotimpul ploios dar și căldurile prea mari. Betonul ar trebui turnat când temperaturile sunt între 7- 30 de grade maxim.

Nu uita! Fundația este elementul cel mai important al structurii, deoarece are rolul de a susține greutatea întregii construcții și de a oferi stabilitate în caz de cutremur, vânt puternic și alte intemperii.