Pregătirea flotei de utilaje pentru următorul sezon

 

Într-un fel aceasta este perioada Anului Nou în construcții, din pricina faptului că, încă nu putem începe cu toată forța munca pe șantier, mai ales în ceea ce privește lucrările din aer liber, pentru că temperaturile sunt încă foarte scăzute și nu ne permit, astfel, este o perioadă de planificare, este perioada perfectă pentru a ne apdata din punct de vedere tehnologic, al resurselor umane, al echipamentelor, etc., la noile așteptări, având ca reper experiența anului/anilor anteriori. Avem foarte mare nevoie de astfel de perioade, în care să ne putem aduna gândurile, să vedem care este bugetul din care trebuie să ne descurcăm, care vor fi noile provocații în materie de proiecte și nu numai. Dacă nu profităm din plin de aceste perioade, nu vom putea trage concluzii privind anul anterior niciodată și nici nu vom putea preîntâmpina anumite provocări, ale sezonului care se apropie cu pași repezi, ale dificultății unor lucrări, etc. Aceasta este și perioada de a ne pune la punct echipamentele și flota de utilaje.

Acest articol va pune în discuție, de fapt va aborda succint, tema: cum să ne pregătim echipamentele și utilajele pentru sezonul nou.

Această pregătire, se referă de fapt, la verificarea stării echipamentelor și utilajelor și începe cu evaluarea flotei existente, adică ce fel de utilaje avem, în comparație cu necesarul pentru lucrările deja planificate, dacă vom avea nevoie să investim în echipamente și utilaje noi, sau doar să apgradăm ceea ce există prin achiziționarea unor atașuri, etc.. Acest șir al verificărilor continuă cu verificarea lor fizică. Verificarea fizică a utilajelor este făcută, de obicei, de cel care manipulează utilajul, pentru că acesta cunoaște exact starea de funcționare a acestuia, sau de către un tehnician angajat în acest scop, la companie. Așadar, mai întâi recomandăm acea inspecție vizuală prin care căutăm semne de coroziune, scurgeri, cabluri clandestine, etc. doar după această inspecție vizuală a utilajului pornim motorul utilajului, lăsându-l să se încălzească, mai ales dacă în perioada de iarnă utilajul a stat nefolosit, iar dacă acesta a stat într-un loc neferit de intemperii atunci este și mai imperios acest lucru.

În timp ce facem această încălzire putem efectua o verificare a anvelopelor și a șenilelor având în vedere că aceste utilaje au o viață destul de grea atunci când sunt în lucru, iar deplasarea lor pe teren accidentat este esențială. Apoi inspectați fluidele hidraulice și ale sistemelor de transmisie. Alegerea uleiului în această privință face diferența. Știm foarte bine că uleiul este destul de sensibil la intemperii, adică își pierde din abilități, din vâscozitate când temperaturile scad. Pentru o funcționare perfectă a hidraulicii și a transmisiilor, atât de importante la aceste utilaje, recomandarea ar fi de a se folosi un ulei premium care, nu numai că asigură vâscozitatea potrivită, asigurând lubrifierea transmisiilor, sistemelor hidraulice, punților, etc., dar limitează și depunerile, inhibând în același timp coroziunea și zgomotul.

Poate nu este o idee rea nici citirea datelor telematice. Un sistem telematic este și gps-ul, care cu ajutorul unui computer de bord adună date despre distanța parcursă de un anumit utilaj, consumul de combustibil, timpi de activitate și inactivitate. Pentru a trage anumite concluzii, va fi necesară compararea datelor din anii anteriori. Toate aceste date ne pot fi de folos dacă tindem spre maximalizarea eficienței. Ce fel de concluzii am putea trage? Să luăm de exemplu timpul de lucru al utilajului. Dacă acesta nu a fost folosit foarte des, poate a sosit timpul scoaterii sale din funcțiune prin vânzare, înlocuirea muncii acestuia cu forța umană, sau alte echipamente. Banii obținuți se pot reînvesti în alte echipamente sau utilaje care într-adevăr ne sunt de folos, sau poate luați în considerare închirierea unui echipaj, la nevoie. Astfel, veți eficientiza modul de folosire a flotei de utilaje, a bugetului alocat pentru investiții în utilaje noi, a managementului resurselor umane. În privința utilajelor și a atașamentelor, compania Autocompres, prezentă pe piață cu o experiență de 30 ani, vă stă la dispoziție oferindu-vă soluții și dacă optați să renunțați la vreun utilaj, în acest caz vă oferă spre închiriere o gamă largă de utilaje gata să servească în planurile pe care le aveți, dar și în caz că doriți să investiți în unele elemente care vă vor ușura munca pe șantier, dat fiind faptul că,  Autocompres este distribuitor MB Crusher, lider mondial în domeniul concasării, demolării și reciclării.

Înafară de cele prezentate ar mai fi  o serie de elemente cruciale de verificat înainte de începerea sezonului de lucru propriu zis. Un astfel de element crucial sunt și bateriile utilajelor, care și acestea pot  suferi din cauza intemperiilor.

Dacă stăm să ne gândim mai bine, de fapt toate aceste elemente, care par nesemnificative, și sunt de cele mai multe ori scăpate de sub atenție, pot avea repercusiuni destul de grave, din punct de vedere financiar și ai timpilor de repaus tehnic. Recomandarea noastră este să apelați la experți ori de câte ori este nevoie și nu evitați să faceți inspecții minuțioase pentru a avea un sezon relativ liniști, măcar din acest punct de vedere.